Probe

Ca și la ediția precedentă, anul acesta vor exista 4 probe – 200m, 500m, 1500m și 5000m astfel încât concursul să fie accesibil și provocator pentru toți concurenții (amatori și profesioniști).

Harta Concurs

Proba copiilor – 200 m

De la punctul de plecare se înoată către o baliză aflată la 100m distanță, se ocolește prin partea stângă și se revine la punctul de pornire. Pentru această probă nu se impune un stil anume de înot. Este ideala pentru începători/persoane care nu au mai participat la concursuri open-water/antrenament de triatlon. Această probă este strict destinata copiilor cu vârste între 7 și 12 ani.

Proba super scurtă – 500 m

De la punctul de plecare se înoată către o baliză aflată la 250m distanță, se ocolește prin partea stângă și se revine la punctul de pornire. Pentru această probă nu se impune un stil anume de înot. Este ideala pentru începători/persoane cu vârsta de peste 11 ani, care nu au mai participat la concursuri open-water/antrenament de triatlon.

Proba scurtă – 1500m

De la punctul de plecare se înoată către o baliză aflată la 750m distanță, se ocolește prin partea stângă și se revine la punctul de pornire. Pentru această probă nu se impune un stil anume de înot. La această probă pot participa persoane cu vârsta de peste 15 ani.

Proba lungă – 5000m

De la punctul de plecare se înoată pe traseul delimitat de un triunghi (balizat) – 2500 metri (se fac 2 ture). La această probă se impune stilul de înot Crawl, și pot participa persoane cu vârsta de peste 18 ani.

Temperatura apei va fi aproximativ 25°-26°

La proba scurtă, timpul limită în care trebuie să vă încadrați este de 1h, iar la proba de 5000m este de 2h30min. Concurenții care nu termină cursa în acest interval de timp vor fi scoși din apă.

Share