Inscriere

ÎNSCRIERILE LA AQUA CHALLENGE 2019 SUNT DESCHISE!

După ce ai finalizat înscrierea vei figura automat în tabelul concurenților din pagina dedicata.

La Aqua Challenge poți opta între proba de 200m, 500m, 1500m sau 5000m. Pentru mai multe detalii accesează secțiunea
Probe
Pentru a afla numărul de locuri, valoarea taxelor și modalitățile de plată vizitează secțiunea
Condiții înregistrare și taxe
Dacă te-ai decis la ce cursă dorești să participi, înainte de înscriere te invităm să citești cu atenție
Regulamentul concursului

Trebuie avut în vedere faptul că:

Înscrierea la proba de 1500 m este recomandată persoanelor care înoată regulat și care au mai parcurs această distantă. Pentru persoanele care vor să intre în atmosfera Aqua Challenge și/sau doresc să se antreneze pentru Triathlon Challenge Mamaia avem proba super scurtă (500m). La aceasta se poate înscrie orice persoană, existând categorii inclusiv pentru copii (11 ani+). Pentru copii cu vârsta cuprinsă intre 7 și 10 ani, am inclus anul acesta și proba de 200m.

Înscrierea la proba de 5000 m este numai pentru sportivii legitimați la cluburile de performanță sau de masters sau pentru persoane care pot face dovada unei participări la un maraton de înot pe distanță de 5000 m.

Înscrierea participanților la competiție se va face pe propria răspundere, organizatorii neasumându-și nici o răspundere privind starea de sănătate a acestora. Fiecare participant trebuie să semneze o declarație pe proprie răspundere privind participarea la competiție. Pentru minori, declarația va fi semnată de către un părinte sau tutore legal/antrenor.

Share